Anxietatea este o emotie normala pe care fiecare om o traieste de-a lungul vietii. Specialistii fac diferenta intre anxietatea sanatoasa, realista si anxietatea nesanatoasa, nerealista.

Anxietatea (ingrijorarea) sanatoasa se bazeaza pe o teama realista  – ex. “daca vrei sa traversezi strada printr-un loc aglomerat si nesemnalizat, frica este justificata deoarece poti fii lovit de o masina”.

Un exemplu de anxietate (ingrijorare) nerealista, nesanatoasa este daca “in timp ce mergi pe trotuar esti ingrozit de ideea, ca o masina va trece peste bordura si te-ar putea lovi”. Un astfel de gand ar putea sa determine persoana in cauza sa refuze sa mai mearga pe trotuar, din cauza fricii care-l insoteste.
Ingrijorarile nerealiste, declanseaza adesea o anxietate coplesitoare atunci cand pericolul este inexistent sau este mult prea mic pentru a le justifica. Multi oameni au astfel de ingrijorari, iar ei astfel isi restrictioneaza in mod nejustificat modul lor de viata.

Exemple de astfel de frici:

  • frica de a urca in lift (chiar daca pericolul sa se intample ceva rau este minor),
  • frica de a fi dezaprobat de cei din jur (chiar daca nu au putere asupra lor),
  • frica de a pierde locul de munca (chiar daca nu exista o baza reala care sa sustina acest lucru) etc…

Diferenta dintre anxietatea sanatoasa si cea nesanatoasa se poate face prin cercetarea atenta a realitatii si utilizarea legilor probabilitatii.
Printre simptomele anxietatii pot fi amintite: simptome respiratorii (respiratie accelerata, respiratie intretaiata …), reactii fiziologice (transpiratie, senzatii de frig, cald, batai puternice ale inimii, greata, senzatie de voma …).
In cele mai multe cazuri, tulburarile anxioase se amelioreaza cu ajutorul psihoterapiei, a medicatiei sau combinarea celor doua .
Din tabloul tulburarilor anxioase fac parte: atacurile de panica, tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburare de stres post traumatic, anxietate sociala, fobii specifice, anxietatea generalizata.

In cazul persoanelor care au o tulburare anxioasa, ingrijorarea si frica sunt constante, persistente si de cele mai multe ori coplesitoare.

Referinte selective:
Ellis, A. (2009). Cum sa va controlati anxietatea.Terapia comportamentului emotiv-rational (TCER). Meteor Press.Bucuresti.