Încă vară, cel puţin pentru câteva zile … Îmi place mult această perioadă a anului şi de cele mai multe ori o organizez din timp! Totuşi, sunt unele situaţii neprevăzute cum a fost în urmă cu câteva zile, când trebuie să te cazezi peste noapte într-o ţară străină! Aceasta fiind situaţia am ales cu rapiditate o listă de variante, iar în final au rămas două! Singura diferenţă între cele două – micul dejun – tip bufet sau a la carte! Aici perspectiva mea era total diferită de cea a soţului, eu am optat pentru o variantă, el pentru cealaltă variantă! Puşi în situaţia de fapt, ne-am întrebat, ascultat şi am încercat să înţelegem fiecare perspectiva celuilalt … Apoi mi-am permis să fiu curioasă şi să alegem varianta lui! Ceva nou, în afara zonei de confort!
Iar rezultatul – o surpriză placută, despre care ne-am amintit şi am discutat, aşa cu o stare de bine şi în zilele următoare!
Ce spune ştiinţa în privinţa curiozităţii?
Studiile (T. Kashdan) spun că persoanele curioase se conectează mai profund în relaţii şi exprimă mai multe emoţii pozitive atunci când descriu diverse experienţe! Curiozitatea este un predictor pentru a dezvolta relaţii apropiate şi de a construi intimitatea în cuplu!
Ce aud frecvent în cabinet?
Îmi cunosc partenerul/a de viaţă foarte bine, nimic nu mă mai poate surprinde! A porni de la aceasta idee în relaţie înseamnă un drum închis, a rămane în zona de confort, în aceleasi tipare în care nimic nou nu se întâmplă! Dar o infuzie de curiozitate este binevenită în orice stadiu al relaţiei – fie că este la început fie că vorbim despre ani de relaţie! Adică a manifesta interes faţă de partener, faţă de aspecte din viaţa lui şi în acelasi timp de a lua în considerare şi o altă perspectivă chiar dacă este diferită de a ta!
Cum poate fi stimulată creativitatea în cuplu?
La această întrebare, răspunsul meu este o invitaţie la explorare! Un prim pas de a stimula creativitatea şi de menţine iubirea vie este a de a recunoaste că nu îţi cunosti în totalitate partenerul! Curiozitatea presupune acţiune – să doreşti şi să afli mai multe despre ceva sau cineva! Pentru că la final, unul din cele mai mari regrete nu rezultă din a încerca şi a eşua ci din a nu încerca deloc!
Fiţi curioşi, exploraţi! Cu siguranţă veţi fi surprinşi!