Când partenerii fac din relaţia de cuplu o prioritate atunci ei sunt pregătiţi să-şi direcţioneze atenţia şi efortul spre relaţie! Binenţeles, este nevoie de timp şi prezenţă pentru a conştientiza ce nu funcţionează în relaţie dar şi care sunt resursele relaţiei! De cele mai multe ori din momentul în care relaţia începe să se deterioreze şi până ajung partenerii să solicite ajutor trece o bună bucată de vreme! Uneori, pe când ajunge relaţia în cabinet este destul de deteriorată sau chiar fără speranţă, dar sunt şi excepţii fericite, când cuplurile acţionează din timp! (am scris aici)

Avem nevoie de modele pozitive de relaţionare, în care partenerii vor şi fac eforturi pentru a le fi bine împreună! Dar cum să alegi binele dacă tu nu cunoşti binele? Cum să faci acest lucru dacă nu ai avut modele pozitive în jurul tău? În relaţie, fiecare partener aduce un bagaj relaţional “de-acasa”. Acest bagaj ajunge să influenţeze până când partenerii ajung să conştientizeze efectele acestuia asupra relaţiei şi să-şi asume “un altfel de parteneriat”. Astfel că, dacă grija, sensibilitatea sau tendinţa de a repara ce ai greşit lipsesc din “bagajul relaţional”, este posibil ca aceste valori să vă ocolească. Vestea bună este că cu îndrumare şi răbdare relaţia poate fi reorganizată.

În relaţie, partenerii îşi doresc foarte mult să conteze unul pentru celălalt, să fie văzuţi, nevoile lor înţelese şi eforturile apreciate.

Astfel că, în acest sens vă propun să exersaţi împreună cu partenerul de viaţă aceste “mantre ale iubirii”, ca resurse valoroase pentru relaţia de cuplu! Eşti prezent pentru cel pe care-l iubeşti, te uiţi în ochii partenerului şi rosteşti cu toată sinceritatea această mantră propusă de maestrul Zen Thich Nhat Hanh:

“Dragă sunt aici pentru tine!”

Atunci când iubeşti pe cineva, cel mai frumos cadou pe care poti să-l oferi este prezenţa ta, fără a fi preocupat de trecut sau viitor!

Iar răspunsul partenerului:

Ştiu că eşti aici şi sunt foarte fericit că eşti cu adevărat aici pentru mine!”

Răspuns care întăreşte legătura dintre parteneri şi sublinează faptul că prezenţa persoanei iubite este ceva foarte preţios!

De ce este importantă relaţia de cuplu? De ce merită efortul şi investiţia în relaţia de cuplu?

Pentru că o relaţie de cuplu sigură, bazată pe încredere este principalul mod de protecţie şi sprijin în faţa dificultăţilor de zi cu zi! Iar studiile realizate de-a lungul anilor arată că relaţiile de cuplu bazate pe încredere şi siguranţă sunt un predictor pentru o sănătate mai bună şi o recuperare mai rapidă din boală! Aşa că vă invit să investiţi cu încredere in relaţia de cuplu!

Foto credit