La primele întâlniri, persoanele narcisice sunt fermecătoare, atrăgătoare într-un cuvânt seducătoare! Primele întâlniri pot fi fabuloase pentru că atunci când vine vorba de a cuceri o persoană, narcisicii sunt maeştrii! Reuşesc să convingă persoana iubită, rudele acesteia cât şi prietenii, pentru că pun mare preţ pe imaginea socială … Doar că pe măsură ce relaţia avansează, nevoile de admiraţie, atenţie, acceptare necondiţionată şi control ale acestora încep să devină din ce în ce mai evidente… Narcisismul este o tulburare de spectru, adică se manifestă pe o scară de la câteva trăsături până la tulburarea de personalitate narcisică! Cu cât o persoană are mai multe trăsături, cu atât relaţia cu partenerul este mai complicată! Persoanele narcisice apelează rar la terapie, aşa că partenerul va primi rar un diagnostic oficial! Există totuşi unele situaţii de criză în care apelează la psihoterapie: dacă partenerul de viaţă le cere divorţul, dacă sunt pe cale de a-şi pierde slujba sau sunt ameninţaţi că vor fi părăsiţi de persoanele dragi. Dacă eşti de o bună bucată de vreme în relaţie cu un narcisic, probabil că ai ajuns să crezi despre tine că nu eşti suficient de bun, că toate eşecurile sunt exclusiv din vina ta, că nu meriţi nimic bun! Iar în acest caz ai nevoie de ajutorul unui psihoterapeut!

Care sunt vulnerabilităţile care te-au atras în relaţie cu un narcisic?

  • o copilărie în care unul sau ambii părinţi au fost narcisici! Aceşti copii învaţă un tipar care duce la construirea unei relaţii dependente sau codependente, cu neîncredere şi ideea de a nu fi fi îndeajuns de bun! Familiaritatea poate împinge spre un partener narcisic!
  • persoanele cu un sine imatur, care nu ştiu cine sunt, ce preferinţe au sau pe ce să-şi focalizeze atenţia şi au tendinţa de a-l venera pe celalat ca pe o zeitate. Iar narcisiscii, oricum se simt speciali şi au nevoie de cineva care să-i admire!
  • persoanele cu tendinţa de a iubi necondiţionat; când aceste persoane întâlnesc un narcisic, între cei doi are loc o simbioză extraordinară! Narcisicul este un aspirator de iubire, care dăruieşte foarte puţin!
  • persoanele care resimt puternic nesiguranţa şi subjugarea au convingerea că trebuie să le facă pe plac celorlaţi! Au nevoie de un partener care să le spună ce să facă şi ce să simtă, iar narcisicii se descurcă de minune “îmi place că totul se întâmplă aşa cum vreau eu!” Nevoia de control a narcisicului îl face să preia controlul imediat ce simte nesiguranţa!
  • persoanele foarte empatice, cărora le pasă de ceilalţi atrag narcisicii, îi oglindesc, iar aceştia se simt validaţi! Persoanele foarte empatice pot ajunge să se epuizeze în relaţie cu un narcisic înainte de a cere ajutor sau de a ieşi din relaţie!
  • salvatorii au chimie cu narcisismul vulnerabil! Impresia pe care o face un “narcisic vulnerabil” este că ai de-a face cu un suflet fragil care are nevoie de ajutor! Încă de la început te va copleşi cu multa empatie şi cu poveşti în care ei sunt victimă a nedreptăţilor şi greutăţilor vieţii!Şi cu siguranţă ştiu cum să apese butoanele unui salvator!
  • persoanele ce resimt puternic abandonul au o atracţie foarte mare faţă de persoanele care au potenţialul de a le abandona. Le este familiar să fie într-o relaţie de dragoste instabilă! Persoanele sensibile la abandon au nevoie de stabilitate şi de prezenţă! Dar, în mod paradoxal, în relaţie cu un narcisic cu cât îl iubesc mai mult, cu atât creşte sentimentul de superioritate şi acesta se va îndepărta mai mult! Iar într-o situaţie dificilă în care au nevoie de sprijinul lor, vor fi abandonaţi cu usurinţă! Narcisicilor le lipseşte empatia şi fug de orice i-ar ţine în durere!
  • Alţi factori care cresc probabilitatea de a intra în relaţie cu un narcisic: relaţiile eşuate din trecut, stima de sine scăzută, nevoia pentru un anumit statut social, probleme cu imaginea corporală, ieşirea la întâlniri prea repede dupa o relaţie încheiată!

Dacă eşti în relaţie cu un partener narcisisc sau dacă tu eşti partenerul narcisic psihoterapia poate fi de folos! Dacă te regăseşti, dă-ne de veste!

foto credit