Tulburările de alimentaţie (T.A.) sunt frecvente în întreaga lume. Si totuşi doar o mică parte dintre persoanele cu această afecţiune sunt diagnosticate şi primesc îngrijirea adecvată. Se presupune că aproximativ 80% dintre persoanele cu T.A. nu primesc tratament de specialitate, mai ales în fazele timpurii de debut.

Perioada de vârf a debutului T.A. este începând cu adolescenţa (12 ani) până la aproximativ 25 ani. Suprapunerea T.A. peste această perioadă, deja încărcată cu multe transformări şi schimbări are efecte semnificative asupra sănătăţii şi funcţionării ulterioare.

T.A. afectează persoane indiferent de vârstă, gen sau greutatea corporală, nu doar femeile slabe şi tinere!

Intervenţia timpurie este esenţială, indiferent de etapa de vârstă la care debutează T.A. Atât cercetările cât şi practica sublinează ideea că persoanele cu T.A. solicită ajutor de specialitate după câţiva ani de la debutul simptomelor ( 2,5 ani de la debutul anorexiei nervoase, 6 ani în cazul binge eating). Iar efectele se văd în intensificarea simptomelor şi dificultăţile întâlnite în recuperare.

Tinând cont de toate aspectele, vârsta de debut (predominant adolescenţa), stabilitatea şi severitatea T.A., abordarea este multidisciplinară, în echipă, iar intervenţia se realizează atât individual cât şi la nivelul familiei.

foto credit